Despre Bibliotecă
Vizitează
Participă


„Biblioteca Română din Freiburg – izvor de cultură românească în Occident şi loc al memoriei exilului românesc”

În ultimii ani a acordat o atenţie deosebită cercetării ştiinţifice şi publicării unor memorii cât şi mărturii din timpul perioadei exilului românesc, organizarea de sesiunii ştiinţifice cu participarea istoricilor, jurnaliştilor şi a unor importante personalităţi de cultură din ţară sau străinătate.

Biblioteca Română din Freiburg a fost partener în coordonarea unui proiect major din cadrul IICCMER, cum ar fi, organizarea unei expoziţii despre activitatea Bibliotecii Române din Freiburg cu titlul: „Biblioteca Română din Freiburg – izvor de cultură românească în Occident şi loc al memoriei exilului românesc” (coord.proiect, Mihaela Toader).

Scopul deschiderii vernisajului, care a avut loc la Institutul Cultural Român din Bucureşti, a fost cunoașterea întregii activități culturale a acestui aşezământ cultural românesc din străinătate.

Pe de altă parte s-a dorit readucerea în conştiinţa publică a întregului efort al exilaţilor din perioada comunistă. Astfel, eforturile instituţiei româneşti de la Freiburg s-au concentrat în ultimii ani în direcţia unei campanii de promovare şi strângere de fonduri pentru organizarea unei expoziţii, a unui concurs de idei şi unui nou website.

În ultimii ani a colaborat cu Universitatea din Freiburg, IICCMER. Institutul Român/Biblioteca Română din Freiburg a adus, în special, o contribuţie pe linia cercetării ştiinţifice cât şi a reprezentării comunităţii româneşti de la Freiburg, Germania. Comunitatea românilor din Freiburg a avut prilejul să se întâlnească la conferinţele anuale din octombrie alături de studenţi şi reprezentanţi ai exilului românesc.

Expoziția a avut loc în locațiile:
2013

9-12 decembrie - Institutul Cultural Român, București

2014

4-12 aprilie - Biblioteca Metropolitană, București

27-30 octombrie - Ambasada României la Berlin, în colaborare cu Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu“ din Berlin, Germania



Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate.